Două feluri de fericire

Am analizat zilele acestea diverse prin jurul meu. Cred că și tu la fel. Am avut timp, nu? Pe lângă odihnă, timp cu familia, călătorii, natură, iarnă, brazi plini de zăpadă, muzică bună, atmosferă caldă mai observi una alta.

Pentru corpul fizic este o formă de fericire, pentru suflet o altă formă de fericire. Totul e ca o senzație scurtă și copleșitoare numită fericire. Nu poți fi fericit ani de zile sau tot timpul. Nici măcar câteva ore în șir. Poate că Goethe a intuit cel mai bine criteriul fericirii: „ești cu adevărat fericit când îți dorești să oprești timpul în loc, să păstrezi acel moment pentru întreaga viață”.

Ai și tu probabil în suflet câteva amintiri care sunt cu adevărat maiestuoase și exprimă o fericire pură, simplă, autentică, de toate felurile. Într-un fel viața ta a avut sens dacă în șirul nesfârșit de momente banale, gri, negre, ticăloase, rușinoase, politicoase și plicticoase din care viața e compusă, ai simțit totuși că în tine s-a aprins o scânteie și ai trăit cât pentru mii de vieți într-o clipă. Asta este scânteia cutremurătoare a fericirii sau așa se vede cumva de la mine. Asta e o formă de fericire. Fericirea de moment nu e căutată de toți oamenii pentru că poate distruge. E o fericire ce rănește, te schimbă, te modifică, te ucide uneori. Plătești pentru orice în viață. Bineînțeles, nu vorbesc despre fericirea din Declarația drepturilor omului, departe de mine.

Fericirea este bunul suprem al vieții și este mult despre misticism, spiritualitate, profunzimi și altele, greu de explicat, explorat, trăit și așa mai departe.

A doua fericire este în lumea globalizată a consumerismului pare că știm o fericire mediocră, utilitară, lipsită de orice inspirație și aspirație, care implică o casă confortabilă pentru familie, un job bine plătit, o vacanță în Bali (merge și cu trenul până la Brașov), o familie cu un bărbat și o femeie, după apar și copiii și cam asta e. Aici intră și o amantă. O dragoste călduță, nu-ți mai bați capul să vezi dacă îți iubești sau nu cu adevărat partenerul, ba chiar te obligi să îl iubești că așa e societatea, mai rezolvi din când în când cu o tipă nice.

 

Ei bine, oamenii poate că au uitat că au efectiv o viață, pot fi vii și când zic vii, chiar mă refer la a trăi cu adevărat în propriile valori și simțuri, la a face cum îți place și ce îți place, la a fi conștient de sine.

Am scris cam mult, doar că nu vreau să mor fără să fi simțit fericirea autentică făcând ceea ce îmi place asumându-mi că plătesc un preț dureros.

Să fim vii și să trăim fericirea proprie,

M:

 

PS: dacă ai timp, ascultă acest concert cu inima la vedere: https://www.youtube.com/watch?v=TwC0Db7oerM