În lume e tristețe, e frig și multă durere
Totul zace ca o neagră tăcere
Unii cu alții simțim și ne mințim
Ca și cum adevărul ar avea venin
Nu ne spunem onest și drept
Pentru că ne e teamă că ceva e incest
Suntem cinici și înaităm
Fără curaj și nu ne binecuvântăm
Dumnezeu e cu noi și trece și el
Prin crizele noastre și ne trage la el
Bune, rele, frumoase, grele, lucide, masochiste
Toate-s pline de rugaminți moderniste.
Echilibrul e așa de fin între corp și viață
Simț și speranță
Atât acum că e târziu
Să ne bucurăm de ce e viu,
M.
