În lume e tristețe, e frig și multă durere

Totul zace ca o neagră tăcere

Unii cu alții simțim și ne mințim

Ca și cum adevărul ar avea venin

Nu ne spunem onest și drept

Pentru că ne e teamă că ceva e incest

Suntem cinici și înaităm

Fără curaj și nu ne binecuvântăm

Dumnezeu e cu noi și trece și el

Prin crizele noastre și ne trage la el

Bune, rele, frumoase, grele, lucide, masochiste

Toate-s pline de rugaminți moderniste.

Echilibrul e așa de fin între corp și viață

Simț și speranță

Atât acum că e târziu

Să ne bucurăm de ce e viu,

M.