De ce tot protejăm durerea?
Ne e frică să nu ne-o ia cineva?
Oameni care oricum nu înțeleg plăcerea,
Vrem să știm doar noi că suferim
Că în viață ești un soi de pelerin
Astăzi bine, mâine rau,
Parcă totul e un hău
Care se tot adânceste,
Și creste, crește, tot crește,
Ce mai e pământește?
Asta nu mai putem ști,
Pâna soarele apune, vine luna să ne sune,
Să ne trimitem un gând,
La care vrând nevrand,
Săpăm non stop și vrem scăpare,
Din închisorile actuale,
Ce au ele? De ce nu ne plac?
Ele mai mult desfac, ne iau plăcerea singurătății,
A gândului fertilității,
Nu e nou, e chiar vechi,
Doar a apărut la noi de câtiva ani,
Să trăim pură plăcere chiar și într-o simplă durere.
Pe curând,
Mădălina (într-un echilibru, dezechilibrat) Sandu