Ce ar trebui să se spună și nu se spune
Îmi e frică de eșec și accept realitatea. Cu cât îmi e mai frică de eșec, cu atât vreau să fac să funcționeze. Mă arunc fix unde îmi este cel mai frică. Una dintre cele mai mari frici ale mele este să mă dau din calea mea. Să fac ceva ce nu mai are legătură cu mine. Îmi e frică să nu dețin controlul asupra a ceea ce se întâmplă în viața și business-ul meu, implicit.
E omenesc să îmi fie frică de asta și pot acționa. Nu renunț la asta.
Când suntem mici învățăm de la părinți că ei pot orice, că nu e bine să îți fie frică. Dacă îți e frică, ești slab. Eu am văzut în familia mea un model de părinți care pot orice. Și când ești antreprenor și îți e frică, pare că ai un handicap. Nu suni la mami sau la tati că ei nu știu să rezolve, că problemele din business nu mai țin de părinți. e important să rezolvi tu. Cum altfel?
Încrederea în propria persoană este tot ce poți avea și când e cel mai greu și îți e frică, te încarci de acasă. Dacă eșuezi acasă e bine să fii văzut la fel de partenerul de viață. Și nu îți mai e frică de nimic. Când ai rana deschisă și îți e frică, partenerul de viață este sursa prin care tu te simți mai bine.
După ce găsești ceva la care să fii bun și uneori mai ai și zile proaste, partenerul de viață îți crește toleranța la durere. Cu cât ai această abilitate, să reziști la durere, cu atât ai mai multă disciplină și renunți la control. Lucrurile pe care se bazează succesul vin de aici: din iubirea de acasă și implementarea a ceea ce îți place, a misiunii prin mijlocul în sine: business-ul.
Așa se manageriază viața prin ochii mei, cred și sper,
M.
