Lacătele pe care le purtăm în minte
E o iarnă care duce către o răscoală
Ceva ce nu are integritate și e goală
De conținut, de alegeri, de decizii
De încredere și substanță
Suntem cu ochii închiși
Ca și cum am fi uciși
Vedem la limitele tehnologiei
Și simțim abraziunile mitologiei
E o curbă foarte rară
Poate chiar avară
Oamenii cad rând pe rând
Nu au echilibru gând cu gând
Tot mai tare ne strigăm nefericirile
Care ne alimentează trăirile
Îngerii își deschid aripile
Ne dăm inimile de tot
Suntem fragili ca un tort
Când iubim simțim cât un munte
Se vede prin gesturi mărunte
Printr-un zâmbet simplu
Ajungem acolo unde nu ajunge timpul
Punem infinitul acolo unde e ceva trecător
Suntem doar niște oameni mergători
Care pas cu pas
Distrugem orice închisoare în care ne aflăm
Ca să putem să umblăm
Așa cum avem nevoie
Să scăpăm de plapuma iernii
Ca să vină fericirea vremii
Contează doar cât de mult poți să iubești
Ca să poți să trăiești
With love,
M:
