În viața asta am scrisul – un candlelight al fiecărui moment
Am început să scriu la patru ani și puțin,
când fratele meu a apărut pe lume
și dintr-o dată, garsoniera în care locuiam cu părinții a fost cumva împărțită
Vocea mea era mică, iar lumea era prea plină de alte sunete
Așa că mi-am făcut una pe hârtie.
Scriam cu litere mari, strâmbe, uneori pe dos. Scriam pentru că fratele meu plângea foarte tare și îmi doream să îl ajut cumva și nu știam ce să fac. Plângea doar pentru că o voia pe mama noastră lângă el. Eu nu puteam să fac nimic, așa că am ales scrisul
Despre pisici, despre nori, despre cum mi se părea că s-a schimbat cerul.
Scriam ca să înțeleg
Scriam ca să fiu
Unii oameni își găsesc liniștea în sporturi extreme
Eu o găsesc între rânduri, în rugăciune, în mișcare, în muzică, în artă.
În fraze neterminate, în propoziții diferite, în cuvinte care încă n-au fost spuse de nimeni.
Scrisul e locul în care sunt complet liberă.
Pentru că, în viața asta, chiar dacă totul se schimbă, scrisul nu pleacă.
Scrisul rămâne.
Și mă ține ancorată, vie, dreaptă. Scrisul e meseria din care trăiesc fericită.
Zilele trecute am fost la un concert Candlelight: https://candlelightexperience.com/romania/
Lumină caldă, sunete vii, și undeva în mine, așa multă liniște.
Așa sună scrisul uneori.
Ca o cameră plină de lumânări și sunete care vindecă
Ca un loc în care, nu spun nimic
Doar simt,
M.
