„Fata din Curcubeu”, o lecție despre fragilitate, visuri și supraviețuire
O lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Așa se descrie, în câteva metafore, spectacolul pe care l-am văzut în seara asta și care a reușit să mă dezarmeze complet: Fata din Curcubeu, regia Lia Bugnar.
Este o confesiune scenică, o radiografie emoțională a unei vieți trăite pe muchie, cu o sinceritate dezarmantă. Actrița își duce personajul pe umeri cu o grație dureroasă, făcându-ne să râdem și să plângem în același timp, într-o montare care nu se ascunde după decoruri complicate sau efecte dramatice artificiale. Doar câteva obiecte, o voce care cântă atunci când cuvintele se frâng și un text care nu te lasă poate să omiți adevărul.
Fata aceasta, fără nume, dar cu o lume întreagă în suflet, își trăiește viața pe rândul 13 din cinematograful Curcubeu. Acolo își primește clienții. Acolo își vede visele proiectate pe ecran și realitatea derulându-se într-un alt film al supraviețuirii. Ne vorbește despre primul iubit, despre pisica, unica prietenă în singurătatea apăsătoare, despre dorința de a vinde înghețată copiilor sau, poate, de a fi salvată de însuși Richard Gere.
E un spectacol cu viață. Un exercițiu de vulnerabilitate și curaj. Și mai ales, o lecție despre cât de mult ne poate salva emoția autentică, teatrul și un pic de imaginație.
Fata din Curcubeu nu e doar o piesă. E o călătorie. Iar plasa de siguranță, așa cum frumos spune chiar personajul, este publicul. Adică noi.
Te invit cu tot sufletul să mergeți să o descoperiți. Aici bilete: https://teatruldearta.ro
Cu prietenie,
M.
