Frumusețea unei veri care te schimbă
Știi faza cu „ce ai făcut ultima dată pentru prima dată”? Ei bine, vara asta am tot făcut lucruri pentru prima dată. Am ajuns din nou în locuri pe care credeam că le-am depășit, dar de fiecare dată altfel.
Am observat iar și iar că timpul e doar o iluzie. Trăim fără oprire și, uneori, intrăm într-o vâltoare din care nu ieșim repede. Cobori mult în tine și apoi te înalți atât de diferit încât, pentru o vreme, nu te mai recunoști. Ne place să vorbim despre echilibru. Și da, echilibrul e fantastic. Doar că el vine cu atât de multe coborâșuri și urcușuri. Uneori nici mintea, cea care încearcă să ne protejeze de rele, nu mai poate duce. Și atunci sufletul preia direcția iar și iar. Oricât am fi de cerebrali, strategici, organizați și calculați, până la urmă tot pe calea sufletului suntem.
Se termină vara și simt că se închide și o versiune din mine care m-a adus până aici. O versiune foarte bună, dar care a devenit obositoare.
Să fii între două lumi e ciudat. E ca și cum ai sta în gol, dar îl ai pe Dumnezeu care te ține cu o parașută. Viața e mereu despre necunoscut, iar controlul este cea mai mare iluzie. Există doar ca să ne dea impresia că există. După vara asta mă simt mai puternică și, totuși, mai fragilă. Nu știu exact ce s-a schimbat. Știu doar că sunt ceva ce nu mă așteptam să fiu.
Și poate că asta e frumusețea unei veri care te schimbă. Așa că, înainte să o închidem, las aici câteva întrebări:
Ce ai făcut vara asta pentru prima dată?
Ce ai vrut să închizi și s-a redeschis într-o altă formă?
Ce versiune din tine simți că a rămas în urmă?
Unde te-a dus vara asta, chiar dacă nu aveai în plan să ajungi acolo?
Și ce alegi să iei cu tine mai departe?
Să vină o toamnă așa cum e necesar.
Pe curând,
M.
