Alergăm undeva, unde vrem să ne găsim pe noi
Mă uit în aeroport și văd mii de oameni care aleargă, într-un haos, chiar dacă toți așteptăm să intrăm pe aceeași direcție, pe aceeași poartă. Ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim…
În existența noastră, pentru că nu ne-a învățat nimeni să ne uităm în jur și să ne găsim sensul, e firesc să alergăm după ceva. Ne este foarte greu să ne dăm seama că nu trebuie să știm tot, să acționăm compulsiv și să reușim mereu.
Astăzi, cunoștințele nu mai au valoare, le avem peste tot. Este relevant doar ce facem cu acestea, ca să nu avem iluzia cunoașterii.
Doar să știm de ce alergăm așa peste tot și cum facem să ne găsim sensul pe care îl căutăm.
E nevoie să fim în securitate, nu? Să ne punem întrebările adecvate:
Care e contribuția mea la sentimentul pe care îl am acum?
Ce din ce fac eu continuă alergarea din viața mea?
De ce se întâmplă în povestea mea?
Conexiunea e adicția.
Pe curând,
M.