O aripă
Uneori mi se taie aripile. Și ție, nu?
Da, scurt, rapid și cu duritate
Oare de ce atât de multă răutate?
Tu știi de ce valurile se mișcă după vânt
Și aripile se taie cu un gând?
E totul ca o apă străvezie
Care s-a născut din fantezie
Și apoi se scrie poezie
Complexă, profundă, incertă,
Cu o pană de stilou frântă și coerentă
E totul cu magie,
Cu durere și speranță atât de vie.
O aripă tăiată oferă șansa unui nou penaj ce renaște
Și mereu va cunoaște
Eternul și infernul
De acum sau de mai târziu
Cine mai știe, dacă se poate sau nu
Tu faci totul ca să fie așa cum speri
E posibil ca după să numeri meri și peri
Să fii inevitabil acolo și dincolo
Același cu aripa ruptă și renăscută
A ta, un pescăruș din hârtie
Care închide această poezie.
Nu știu care e poezia mea favorită de până acum. Ție care îți place?
M.
