O aripă

Uneori mi se taie aripile. Și ție, nu?

Da, scurt, rapid și cu duritate

Oare de ce atât de multă răutate?

Tu știi de ce valurile se mișcă după vânt

Și aripile se taie cu un gând?

E totul ca o apă străvezie

Care s-a născut din fantezie

Și apoi se scrie poezie

Complexă, profundă, incertă,

Cu o pană de stilou frântă și coerentă

E totul cu magie,

Cu durere și speranță atât de vie.

O aripă tăiată oferă șansa unui nou penaj ce renaște

Și mereu va cunoaște

Eternul și infernul

De acum sau de mai târziu

Cine mai știe, dacă se poate sau nu

Tu faci totul ca să fie așa cum speri

E posibil ca după să numeri meri și peri

Să fii inevitabil acolo și dincolo

Același cu aripa ruptă și renăscută

A ta, un pescăruș din hârtie

Care închide această poezie.

 

Nu știu care e poezia mea favorită de până acum. Ție care îți place?

 

M.