Orice frică îți oferă curaj
Zilele trecute am avut o frică atât de adâncă, care nu te lasă să dormi și care stă cu tine și dimineața când deschizi ochii și nu știi exact de unde să începi. Ceva la care mă chinuisem 6 luni să se reabiliteze. Îți dai seama? Chiar 6 luni în care am acționat, am sperat, am plâns și m-am rugat când nu mai știam ce altceva e de făcut.
Și pe 23 aprilie a prins din nou viață. De ziua bunicului meu, de Sf Gheorghe.
Stau cu asta în piept de câteva zile și nu știu să o descriu altfel, doar că unele coincidențe sunt prea frumoase ca să fie doar întâmplare. Cred în ele. Cred că uneori universul, Dumnezeu, bunicii noștri plecați aleg zile anume ca să ne trimită semne că suntem protejați. Că nu suntem singuri. Că ei încă sunt undeva, lângă noi, în formele cele mai neașteptate. Dumnezeu a făcut-o prin oameni, prin mâinile și sufletele celor care au apărut exact când aveam nevoie de ele. Îmi vine să plâng și acum când scriu asta. Știi de ce? Îți dorești ceva enorm enorm și ai nevoie doar de un document care întârzie 6 luni pentru că așa e sistemul ăsta birocratic al României? de ce e așa greu să fii antreprenor? Frustrant, nu?
Am 33 de ani și în spatele meu stau 4 rânduri de generații cu fricile lor tăcute, cu bagajul nevăzut pe care l-am dus și eu fără să știu mereu că îl port. E ceva în mine sau poate în felul în care Dumnezeu vine ca formă de spirit prin mintea și inima mea, ca atunci când e cel mai rău, se aprinde ceva înăuntru. O scânteie / o sclipire pe care nu o pot explica, nu o pot descrie, dar o simt. Că dacă azi e foarte rău, mâine am puterea să fac ceva ca să fie bine. Nu știu de unde vine puterea asta. Știu doar că e acolo, mereu. Și în frica asta grea, dubioasă, care strânge tot, stă curajul. Ascuns în ea ca o lumină în spatele unui zid pe care abia după îl poți dărâma.
Simți și tu la fel, uneori? Să fii atât de pierdut, atât de complet pierdut și dintr-odată să vină o claritate enormă, o lumină care seamănă exact cu tot curajul de care aveai nevoie? E paradoxal și e dureros și e frumos în același timp. Viața asta e atât de corectă și de echilibrată în felul ei ciudat, dacă ai răbdarea să o lași să ajungă unde trebuie.
Mă bucur enorm că am aflat iar cum să transform frica în curaj. Și mă bucur că bunicul a ales tocmai în ziua lui ca să-mi arate că e bine și că e cu mine mereu.
Mulțumesc că citești rândurile astea, sper să te ajute cumva,
M.
