Lumină și întuneric la feminin

Cred că fiecare femeie are în ea atât lumină, cât și întuneric. Putem fi incredibil de blânde, empatice, iubitoare, grijulii și atente la nevoile celor din jur, dar avem și o parte dark. O parte care nu mai vrea să înțeleagă pe nimeni, care se enervează, care pune limite, care devine rece, care vrea să fie lăsată în pace și care, uneori, nu mai are chef să fie nici drăguță, nici diplomată. Suntem ca natura, efectiv trăim toate formele naturii. Și mi se pare fascinant că putem trece prin toate aceste stări fără să încetăm să fim noi. Putem fi delicate și puternice, romantice și independente, generoase și, din când în când, puțin egoiste. Putem iubi profund și putem avea și momente în care nu vrem să vedem pe nimeni. Poate că frumusețea vieții tocmai aici stă: în faptul că nu trebuie să alegem între lumină și întuneric. Le purtăm pe amândouă.

Ca orice femeie, trec și eu prin tot felul de schimbări. Fizice, energetice, emoționale și psihice. Uneori toate în aceeași zi, eventual joi, la prânz. Trăim în corpuri pe care ajungem să le iubim tot mai mult pe măsură ce ne descoperim, ne înțelegem plăcerile și învățăm să ne bucurăm de propria feminitate. Și, odată cu iubirea de sine, descoperim că mai avem și câteva capitole de citit despre noi. Ei bine, abia aștept să se termine acest Mercur Retrograd. Am senzația că în ultima perioadă se închid și se deschid toate ușile. Unele cu entuziasm, altele direct în nas.

Zilele trecute am primit mai multe confirmări pentru proiecte noi. Vești bune, oportunități, idei în care cred și pe care mi le doresc. Numai că fiecare ”ok, ne place, hai să implementăm” vine la pachet cu bugetare, implementare, oameni, coordonare, raportare și alte câteva zeci de lucruri care trebuie să se întâmple pentru ca ideile să devină realitate. Nu mai zic de bugetarea pentru clienți pe anul 2027 și așa mai departe.

Și, ce să-ți zic,  la un moment dat, m-am simțit copleșită. Ai și tu momente de genul ăsta, nu?

Cred foarte mult în ideile mele și în direcția antreprenorială pe care vreau să o construiesc. Am niște lucruri în care cred cu foarte multă determinare și nu mă opresc. Doar că există o mică diferență între a avea o viziune extraordinară și a avea infrastructura necesară pentru a o pune în practică. Poți să ai mii de proiecte frumoase, parteneri și o listă de idei cât pentru următorii cinci ani. Dar dacă nu ai suficienți oameni, procese clare și aplicații care să-ți simplifice viața, ajungi să fii tu departamentul de strategie, implementare, financiar, HR și, eventual, suport tehnic pentru lumea e obosită și suprasaturată de la cât se lucrează. Astfel, preferi să ai grijă de oameni ca ei să fie bine și să se lucreze într-un mediu plin de liniște și pace, cât de cât, la cum e industria noastră.

Așșșa și cum îți ziceam că iar mă lungesc, corpul nu are neapărat aceeași viziune antreprenorială ca tine. Într-o zi,  simțeam că nu mai pot. Îmi doream doar să mă culc. Somnul pentru mine este esențial. Îmi place să dorm și așa rezolv tot ce nu funcționează, să dorm și după somn se rezolvă toate. Dar au mai venit câteva e-mailuri, am mai dat niște task-uri, au mai fost câteva call-uri. Știți cum e: doar încă un mail, doar încă un telefon și gata. Spoiler: niciodată nu e gata.

La un moment dat, am vrut să mă ridic de la laptop și am simțit că nu mai pot. Inima îmi bătea foarte tare, corpul părea că nu mă mai ascultă, iar mintea nu mai reușea să-mi dea comenzile obișnuite. I-am povestit ulterior iubitului meu, care mi-a spus că ar fi putut fi un atac de panică. Nu știu exact ce s-a întâmplat, doar știu că a fost un moment în care corpul meu a decis că ședința s-a încheiat, chiar dacă eu mai aveam câteva puncte pe ordinea de zi. Și atunci am avut o imagine destul de interesantă despre mine. M-am văzut ca un animal pur. Fără eleganța, controlul, discursul și toate lucrurile care mă definesc în viața de zi cu zi. Doar un mamifer obosit, care voia să fie lăsat în pace.

A fost așa nice, iubitul meu, probabil în încercarea lui de a mă liniști, mi-a spus că și mama lui mai are stări de genul acesta. Mama lui e doamnă fantastică pe care o plac foarte mult pentru multe motive, dar într-un alt articol. Mi s-a părut drăguț. A fost felul lui de a-mi spune că mă înțelege, că nu sunt singură în experiența asta și că încearcă să fie lângă mine chiar și atunci când nu știe exact ce ar trebui să facă. Uneori, oamenii nu au nevoie să găsească soluții spectaculoase. E suficient să fie acolo, să ne asculte și să încerce să ne liniștească în felul lor. Mi-a plăcut gândul că, în felul lui, încerca să-mi ofere puțină siguranță.

De mică, atunci când am o problemă, mă retrag în mine și am un calm extraordinar în situații de stres. Așa am învățat să mă refac. Mă îndepărtez de zgomot, fac curat în jurul meu, îmi reorganizez spațiul și încerc să-mi regăsesc liniștea. Uneori, dacă mă cauți în astfel de momente, sunt probabil într-o cameră în care am început să reorganizez lucruri care nu aveau nicio legătură cu problema inițială. Am crescut într-o familie în care aproape întotdeauna cineva avea ceva de rezolvat, o problemă, o nevoie sau o emoție care ocupa spațiul tuturor. Iar eu învățasem să mă retrag în camera mea. Acolo aveam loc să simt, să înțeleg, să plâng, să mă adun și să trec prin lucrurile mele. Ieșeam de acolo când simțeam că sunt din nou pregătită să întâlnesc lumea.

Poate că și astăzi fac același lucru. Doar că între timp am crescut, am construit un business cu responsabilități și o mulțime de lucruri care depind de mine, ca să mă simt utilă, normal. Camera mea s-a transformat uneori într-un birou, iar retragerea într-o perioadă în care încerc să pun ordine în toate.

Iubitul meu îmi spune uneori că sunt prea serioasă în anumite privințe. Probabil că are dreptate. Eu pot să transform o simplă situație într-o analiză cu introducere, cuprins, concluzii și, dacă este nevoie, un plan de implementare. El probabil ar prefera să facem poate omletă luni, la 12:00 și să ne bucurăm de zi, în loc să ne uităm pe diverse reviste în care au apărut clienții agenției și să dăm un sumar la un meet. În schimb, el lucrează sâmbăta, la 4 dimineața cu pisica lângă el. Frumos, nu? Prin asemănări ne atragem și prin deosebiri creștem. Cred că tocmai aici intervin oamenii în viața noastră, să fie lângă noi indiferent de cum suntem și ce nevoi avem. Unii ne arată cât de mult putem iubi, ne învață să fim mai relaxați, mai blânzi sau mai disponibili. Unii ne întorc către părți din noi pe care le-am uitat, iar alții ne pun în față propriile umbre, fricile și mecanismele de apărare.

Putem fi femei elegante, antreprenoare ambițioase, iubite romantice, prietene bune și, în aceeași zi, niște mamifere care au nevoie de opt ore de somn și nu mai vor să audă cuvântul deadline, luni, ora 12:00. Avem și nopți, și furtuni, și zile în care nu ne place nimeni, doar de noi înșine. Avem instincte, contradicții și umbre care fac parte din povestea noastră.

Poate că maturitatea nu înseamnă să scăpăm de întunericul nostru, ci să-l cunoaștem suficient de bine încât să nu ne mai sperie. Să ne acceptăm întregi, cu toate nuanțele, fără să ne cerem scuze pentru faptul că suntem oameni. Poate că una dintre cele mai importante forme de iubire de sine este să nu mai așteptăm să ne oprească propriul corp pentru a ne da voie să ne odihnim. Să învățăm să ne retragem fără să fugim, să cerem ajutor fără să simțim că pierdem controlul și să înțelegem că nu trebuie să fim permanent versiunea noastră cea mai performantă. Până la urmă, suntem oameni, nu companii listate la bursă. Și chiar dacă avem obiective ambițioase, KPI-uri, deadline-uri și planuri pe termen lung, mai avem și un corp care ar vrea, uneori, să nu facă absolut nimic.

Să avem oameni lângă noi care să ne înțeleagă, chiar și atunci când nu suntem foarte ușor de înțeles. Să avem parte de iubire în zilele în care suntem luminoase, dar și în cele în care suntem mai greu de înțeles. Și să avem suficientă blândețe față de noi încât să știm când e timpul să mai închidem laptopul, să ne punem rochia de noapte și să lăsăm lumea să se descurce puțin și fără noi.

Mâine e o altă zi. Și, cine știe, poate una în care suntem din nou elegante, misterioase și foarte bine organizate sau măcar am dormit opt ore.

Pentru că și femeile care au multe lumânări  în ele au nevoie, din când în când, să stingă lumina.

With love,

M. ❤️