Lana del Rey, o profunzime asumată
Îmi place stilul Lana Del Rey. E fragilă și asumată.
Lana Del Rey este un artist excepțional, cu totul. E desăvârșită prin abordarea unei teme mult prea mediatizate oarecum: dragostea, pe care o prezintă atât de uman și real. Lana Del Rey e compozitoare și cântăreață și ador la ea că s-a impus printr-un gen muzical ușor atipic, cumva indie pop, nu mă pricep la stiluri muzicale, doar mă documentez atent. Lana Del Rey e sadcore pentru că vorbește despre dragostea care este un „paradis întunecat”, în care durerea nu doboară un om, ci îl înalță, îl liniștește, îi dă pace, îl purifică.
Am o piesă favorită de pe albumul ei, Blue jeans. Lana prezintă o poveste de dragoste neconvențională, în care suferința, incompatibilitatea și nevoia de sprijin emoțional o unește de o altă persoană, cu care este imposibil să aibă o relație „normală” zilelelor noastre. El alege să plece, să-şi continue viața fără ea, în timp ce ea îl aşteaptă răbdătoare, convinsă că nimeni nu l-a putut iubi mai mult. Doar că ea observă că iubirea pentru el o răneşte şi îi amplifică sentimentul singurătăţii, ea alege să-l iubească până la sfârşitul timpului, indiferent de prețul pe care îl plătește pentru asta.
Această poveste ar părea chiar tragică, însă Lana Del Rey îi dă o altă dimensiune: este în regulă să iubeşti pe cineva care a ales să te părăsească dacă aşa îţi găseşti liniştea sufletească, dacă aşa eşti tu însuţi. Asumată 🙂
Şi aşa ajungem la o altă piesă extraordinară de pe albumul Lanei şi anume Dark paradise. De ce ai continua să iubeşti pe cineva care nu e lângă tine? Pentru că acea iubire îţi dă putere şi te motivează constant să continui, să îţi doreşti să ajungi într-o lume a perfecţiunii şi a fericirii eterne: Paradisul. Dar înainte de acest Paradis luminos, trebuie să rezişti unui Paradis al durerii şi al disperării, unui Paradis întunecat şi sumbru. Rămâne însă o întrebare: te va aştepta şi cel pe care îl iubeşti acolo sau te lupți doar pentru a accede la o eternitate în singurătate?
Se pare că Lana şi-a răspuns că, indiferent de ce va urma, el merită tot efortul: ”Kiss me hard before you go,/Summertime sadness,/I just wanted you to know/That baby, you’re the best”. În Summertime sadness, ea conştientizează din nou că iubirea pentru el nu va înceta niciodată şi astfel nici loialitatea ei.
Există şi o piesă specială pe albumul Born to Die, care prezintă o altă ipostază a Lanei, cea de prietenă. În This is what makes us girls, Lana vorbeşte despre prietenele ei, despre felul în care se distrau şi despre petrecerile la care se duceau. Până ajungi la refren, ai putea crede că este un cântec despre vremuri trecute, de care îşi aduce aminte cu amuzament şi pe care doar vârsta ar mai putea s-o împiedice să le trăiască din nou. În realitate, acele vremuri nu se pot întoarce pentru că ea nu mai are prietene. Alegerea de a se dedica unui bărbat în întregime, îndepărtându-se pentru totdeauna de ceilalţi oameni din jurul ei o determină să rămână fără prietenele ei.
Ultima piesă de pe acest album despre care vreau să detaliez este Lucky ones. Iubirea celor doi pare în sfârşit a fi una împărtăşită, aceştia fiind printre puţinii norocoşi care trăiesc o poveste de dragoste.
Povestea ei are multe forme, de la schimbările fizice ale artistei, probleme de sănătate, până la consumul de droguri și așa mai departe. Nu e despre asta. Ceea ce îmi place la ea este că are o poveste pe care o prezintă cu atâta emoție în piesele ei. Doar să îi înțelegi simțurile și partea fantastică este că ea știe că iubirea e iubire. Fantastică, pur și simplu.
Aici povestea ei de viață: https://www.theguardian.com/music/2012/jan/21/lana-del-rey-pop
Oare câte femei mai pot trăi asta?
M.