Banii din cer și golul din noi
Trăim într-o societate în care totul pare de vânzare. Timpul nostru. Tăcerile noastre. Până și visele au ajuns să se măsoare în cifre, câți bani aduc, câți urmăritori atrag, câte aplauze declanșează. Într-o astfel de lume, o piesă precum „Bani din cer” nu este doar un spectacol de teatru. Este o trezire. Un semn. O întrebare nerostită, care ni se strecoară în suflet pe tăcute: Dacă ai primi bani din cer, ce ai face cu tine?
Henry, personajul central al piesei, este omul obișnuit. Omul bun, cinstit, resemnat. Omul care, într-o zi, se trezește cu o geantă plină de bani. Un miracol. Un noroc picat din cer. Sau, poate, o capcană mascată în vis. Pentru că odată cu banii, apar și întrebările. Apar fricile. Apar schimbările. Apare uitarea de sine.
Ce mă doare cel mai tare, privind spectacolul cu ochii unei femei care lucrează cu branduri, mesaje și valori, este cât de ușor ne pierdem busola atunci când ni se promite totul. Cât de repede ne uităm sufletul într-un sertar, doar pentru a ne încadra în imaginea unei reușite sociale. Cât de tare ne dorim bani din cer, dar nu mai știm ce să facem cu liniștea de pe pământ.
Poate că piesa „Bani din cer” nu e despre bani deloc e despre cine devenim atunci când totul e posibil
Și poate că adevărata bogăție e să nu uiți niciodată cine ești. Nici când îți pică bani din cer. Nici când îți cade lumea-n cap.
Pe curând,
M